Monday, 16 January 2012

Review Keratina Lichidă Anian

Mă ţin de ceva vreme să fac acest review însă de fiecare dată îl las baltă pentru că am foarte multe de zis şi pur şi simplu nu îmi găsesc cuvintele. Dar acum sunt hotărâtă să il duc până la capat.

Pentru început vreau să vă spun de ce am cumpărat acest produs. Ei bine părul meu era ceva de speriat, de câţiva ani de zile nu mai folosesc placa, dar totuşi el nu vroia să îşi revină chiar dacă îmi taiam vârfurile periodic (exact, eu îmi tăiam vârfurile pentru că de la un timp de vreme am renunţat la cofeză pentru ca niciodată nu eram satisfăcută de cei 10 cm pe care mi-i scurta). Părul meu era mereu deteriorat, se despica foarte rău, îmi cadea groaznic, iar la vârfuri era foarte foarte uscat. Am uitat să menţionez faptul că nu sunt vopsită, îmi place culoarea mea naturală şi nu cred că am să mă vopsesc prea curând. Mi-am făcut la un moment dat un ombre hair pe aproximativ 10 cm din păr dar acela s-a dus de mult.

Cu atâtea probleme bineînţeles că m-am apucat de studiat produsele pentru păr. Din blog în blog am observat că foarte multe bloggeriţe sunt mulţumite de un anumit produs, keratina lichidă de la Anian. Normal că am intrat şi eu pe site-ul celor de la Triodeluxe să îmi comand produsul miraculos.
Recunosc...am fost reticentă pentru că am văzut că multe din fete primiseră produsul spre testare şi nu ştiam dacă să cred pe cuvânt ce spun ele acolo sau este doar reclamă. Dar nu aveam de pierdut decât 36 de lei, mult mai puţin decât am dat de exemplu pe un şampon Vichy care nu a făcut altceva decât să îmi agraveze problema.

Zis şi făcut. Am comandat produsul, l-am primit într-un timp foarte scurt şi m-am apucat să îl folosesc. Înainte de prima utilizare mi-am tăiat puţin din vârfuri pentru că ştiam că nu au scăpare. Vroiam să văd dacă procesul de degradare mega rapidă a părului meu continuă şi folosind keratina.

Ce spun producătorii:
Conţine ingrediente identice cu cele din structura firului de păr, care acţionează cu o intensitate cu atât mai mare cu cât părul este mai deteriorat.
Previne si combate caderea parului:
• Reface parul deteriorat
• Previne si combate matreata

Este o soluţie complexă de tratament şi ingrijire cu efect garantat dacă se aplică periodic şi în mod corect.
Acţiunea Keratinei Lichide ANIAN revitalizează strălucirea mătăsoasă, naturală a părului, revigorându-l şi dându-i volum, astfel încât să arate radios şi sănătos.
Instrucţiuni de folosire:
 Uscaţi părul cu prosopul după ce a fost spălat şi dat cu balsam. Aplicaţi ANIAN Keratină Lichidă, apoi masaţi uşor şi pieptănaţi.
IMPORTANT: Uscaţi uşor cu uscătorul de păr căldura fiind necesară pentru fixarea ingredientelor active pe păr. Coafaţi ca de obicei.
Termen de valabilitate: 12 luni de la deschidere.

Cantitate: 250 ml.

 Părerea mea: Un mare DA pentru keratina lichidă! O recomand tuturor! Face exact ceea ce promite şi sincer chiar nu mă aşteptam ca părul meu să îşi revină. Părul meu mai este doar foarte puţin deteriorat, îmi mai cade doar foarte puţin şi are un aspect foarte sănătos, stralucitor + volum!
DAR aveţi grijă, respectaţi instrucţiunile! La primele folosiri eu nu mi-am uscat părul cu prosopul, am folosit keratina cam după ureche şi nu am avut niciun rezultat, ba mai mult părul meu era cam pleoştit şi fără nicio formă. Respectând instrucţiunile rezultatul a fost uimitor. Dar ca să nu vă plictisesc vă arat câteva poze făcute după baie.



Concluzie: Clar o să recumpăr acest produs, dar cred că va dura ceva până o să termin sticluţa pe care o am acum. Abia am folosit un sfert din ea pentru că la fiecare spălare necesită doar câteva puf-uri. Mai exact un sfert în aproape 3 luni şi o mai foloseşte şi mama ocazional.
Oricum, cred că pozele vorbesc de la sine, nu? Ţineţi cont că varfurile nu le-am mai tăiat de aproape 3 luni pentru a vedea ce efect are keratina asupra lor şi nu eram nici măcar pieptenată. Părul se aşează extrem de frumos şi nu este deloc încurcat sau îmbâcsit.
Puncte slabe: Momentan nu am găsit niciunul!
Voi aţi încercat keratina lichidă?
Sper că nu am uitat nimic din ce aveam de zis, dar este aproape 4 am şi nu ştiu dacă mai funcţionez la capacitate maximă.
Pupici!